Nu acceptăm compromisuri în ceea ce facem, cu privire la calitatea și promptitudinea prestației profesionale.
Considerăm că excelența profesională presupune mult mai mult decât un nivel academic foarte ridicat. Este de asemenea nevoie ca practicantul dreptului penal al afacerilor să dețină o deplină stăpânire a normelor profesionale, realizată atât prin rămânerea constantă într-o cazuistică profesională de nivel înalt, cât și printr-o pregătire profesională continuă. Apoi, sunt necesare o foarte bună înțelegere a mersului sistemului, a mentalității și resorturilor care îi animă pe cei implicați, o relație profesionistă și pozitivă cu aceștia, înțelegerea mizelor realist de atins, precum și „navigarea” corectă prin multiplele „borne” care pot să apară – și de regulă apar – în cauzele complexe.
Pentru a asigura clienților și partenerilor noștri un serviciu profesional desăvârșit, modul nostru de lucru presupune contractarea atât a unui volum optim de activitate, care să îngăduie dedicarea timpului și atenției necesare, precum și doar a acelor cauze în care estimăm că putem aduce o reală contribuție la optimizarea situației juridice a clienților noștri.
Cabinetul de avocatură Albu Morar include un nucleu de profesioniști care au făcut parte din veritabila categorie a „pionierilor” dreptului penal al afacerilor în România, astfel cum îl înțelegem astăzi.
Membrii echipei au, însumat, zeci de ani de experiență profesională. Provenim din background-uri profesionale diverse, pornind de la avocatura de business, în mari firme de avocatură multinaționale și locale, și trecând la avocatura de drept penal al afacerilor, practicată pentru o perioadă îndelungată și la un nivel profesional foarte înalt. Acestea vin în completarea unei pregătiri academice foarte solide.
Asistența juridică acordată s-a axat îndeosebi pe cauze cu grad înalt de sofisticare, de regulă anchetate la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), dar și la nivelul celorlalte structuri de parchet, inclusiv în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), precum și în fața Curții Constituționale a României (CCR). Portofoliul de cauze a inclus, de asemenea, și asistența juridică în fața unor autorități de control și reglementare, cum ar fi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și corespondentul său românesc, Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Agenția Națională de Integritate (ANI), Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) etc.
În plus față de asistența juridică acordată în fața autorităților naționale, avocații noștri au fost, de asemenea, implicați, atât ca lead counsel, cât și în calitate de corespondent local al unor prestigioase firme internaționale de avocatură, în cauze conexe domeniului nostru de activitate, în proceduri cu elemente de extraneitate, inclusiv de extrădare, comisii rogatorii (în state precum SUA, Austria, Elveția, Olanda, Spania, Marea Britanie, Cipru), investigații și arbitraje internaționale (în relație cu Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă – OLAF, Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții – ICSID, Curtea Europeană a Drepturilor Omului – CEDO, chestiuni cu relevanță în sensul Foreign Corrupt Practices Act – FCPA etc.).
Experiența vastă pusă la dispoziția clienților noștri provine dintr-o cazuistică variată, care a vizat fonduri internaționale de investiții, furnizori de echipamente industriale, companii petroliere, naționale, regionale și globale, companii globale din domeniul infrastructurii și construcțiilor, companii globale din domeniul farmaceutic, companii de servicii publice, companii internaționale de consultanță, companii multinaționale și locale din industria alimentară, companii regionale de comunicații, companii regionale de investiții imobiliare, grupuri financiar-bancare europene și internaționale, companii locale și regionale din domeniul IT, dar și persoane cu poziții executive în mediul de afaceri și persoane expuse politic.
Astfel, am creat cabinetul de avocatură Albu Morar, în a cărei componență veți regăsi avocați cu adevărat specializați în dreptul penal al afacerilor, cu background diversificat și cu competențe multidisciplinare și complementare, de drept penal, procesual-penal și în ramurile extra-penale care formează “substanța” spețelor pe care le gestionăm, cum ar fi dreptul financiar-fiscal, dreptul administrativ, funcția publică, achiziții publice, dreptul comunitar, fonduri europene, dreptul civil, comercial, societar, bancar etc.
Mai mult, lucrăm îndeaproape cu cei mai reputați specialiști – atât din mediul academic, cât și cu firmele de top din domeniu – în domeniile de expertiză relevante activității noastre, cum ar fi expertiza tehnică, financiară, contabilă, criminalistică, forensic etc. Pentru ca dumneavoastră să aveți posibilitatea să faceți alegerea cea mai bună spre ameliorarea situației juridice în care vă aflați.
Pe o „scară Richter” a problemelor ce pot afecta o afacere sau o persoană, implicarea într-un proces penal sau conex se apropie de „maximul seismic”.
Știm foarte bine că spețele din spectrul dreptului penal al afacerilor au mize foarte mari, cruciale: libertatea, viața profesională, viața familială, afacerea, imaginea, poziția socială și, câteodată, chiar sănătatea.
De aceea conștientizăm că ceea ce trebuie să oferim clienților noștri este siguranța. Siguranța că am înțeles pe deplin că ne-au fost încredințate unele dintre cele mai de preț mize ale celor care ne-au onorat cu încrederea lor. Și siguranța că vom proceda în consecință, cu respectul deplin al acestei alegeri.
Filozofia noastră de activitate este să alocăm timpul, atenția și dedicarea necesare pentru a înțelege cât mai bine problema cu care clientul se confruntă, pentru a explora soluțiile posibile, pentru a rămâne atenți la evoluția și dezvoltările speței.
De aceea, înțelegem să contractăm doar acele cazuri în care, pe baza estimării noastre despre mizele posibil de atins, putem conveni cu clientul asupra acestor soluții și asupra modalităților de a le atinge. După care, cu alocarea tuturor resurselor necesare și cu determinare, vom face tot ceea ce este posibil în a obține rezultatul optim.
E promisiunea noastră fermă față de toți cei care ne fac onoarea de a ne încredința unele din cele mai importante aspecte ale vieții, afacerii, activității și carierei lor.