Ampla competență a Parchetului European, caracterul extins al normelor de incriminare, apropierea existentă între mediul de business și fondurile europene denotă necesitatea administrării acestor proiecte inclusiv prin implicarea unor experți și avocați, specializați în aria dreptului penal al afacerilor și cu experiență în gestionarea dosarelor privind fondurile UE, potrivit concluziilor pe tema Parchetul European enunțate de Mihai Morar, Senior Associate Albu Legal, în cadrul conferinței „Gestionarea Fraudelor Corporative”.
Speakerii experți prezenți în cadrul mesei rotunde au adus în dezbatere situația actuală din domeniu, expunând soluții si modalități de prevenire, depistare și investigare a criminalității financiare cât mai eficient.
Mulțumim, Finmedia și revista Piața Financiara, pentru invitație!
Mai multe aici.